Andrei Cristea este, cu siguranță, cel mai important jucător al lui Dinamo în acest tur de campionat. Evoluțiile sale fantastice au făcut ca trupa din Ștefan cel Mare să rămână în grupul funtaș în Liga I și au dus-o în semifinalele Cupei.
Chiar dacă vârful este o adevărată locomotivă a formației, acesta rămâne modest și precizează că meritul pentru victoriile obținute este, întotdeauna, al grupului.
„Nu sunt un erou. Pur și simplu a fost rândul meu să ajut echipa, așa cum în alte dăți au ajutat-o alți colegi. Mă bucur că îmi merge bine și sper să o țin tot așa. Ne dorim foarte mult să câștigăm Cupa României, este unul dintre obiectivele noastre. I-am mulțumit lui Claudiu (n.r. – Niculescu) pentru pasa pe care mi-a dat-o la golul doi, dar în același timp mi-a mulțumit și el mie după ce am marcat„, a declarat fotbalistul pentru EVZ.
Vârful nu a dorit să îi compare pe Dario Bonetti și pe Țălnar, dar a precizat că amândoi sunt tehnicieni extrem de valoroși: „Sunt antrenori cu stiluri diferite, dar eu m-am înțeles bine cu amândoi„. În ceea ce privește șansele lui Dinamo în Europa League, atacantul a completat: „am plecat cu șansa a treia în grupă încă de la tragerea la sorți. Dacă îi batem pe austriecii de la Sturm, mai putem spera„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER